eu sunt promotorul usmf

Specialist în Sănătate publică – o profesie la mare căutare

Publicat: 29.04.2021

 

 sănătate publicăOdată cu declanșarea pandemiei COVID-19, specialiștii în sănătate publică au devenit la mare căutare. Atât la nivel raional, municipal, de instituții medico-sanitare din țară, de Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și al Agenției Naționale de Sănătate Publică – toți au necesitate stringentă de medici epidemiologi. Pentru prima dată, în ultimii ani, rolul acestor specialiști a devenit unul crucial, iar sănătatea întregii populații depinde, în mare parte, de măsurile, deciziile și acțiunile lor. 

Constatările aparțin responsabililor de Programul de studii Sănătate publică la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, care au organizat o întâlnire on-line de promovare a specialității respective pentru elevi, absolvenți de licee și colegii, în data de 28 aprilie curent.  

  Serghei Ciobanu, șeful Departamentului Medicină Preventivă (DMP), moderatorul evenimentului, a menționat că USMF „Nicolae Testemițanu” este unica instituție de învățământ superior care instruiește medici epidemiologi, iar tinerii care se văd, în viitor, în această funcție, sunt bineveniți la studii.

Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie, DMP, a vorbit tinerilor despre noțiunile generale ale domeniului sănătate publică, care este obiectul de studiu și care sunt atribuțiile specialiștilor de acest profil. „De la începutul epidemiei COVID-19, mai multe instituții au solicitat suportul specialiștilor în prevenirea și controlul eventualelor infecții, deoarece epidemiologia se ocupă de studierea evenimentelor medicale ce au loc pe un teritoriu și dispune de o bază complexă de date cu indicatori specifici situației de criză și cu care probleme se confruntă  țara”. Pentru a explica pe înțelesul elevilor ce reprezintă, de fapt, profesia de medic epidemiolog, Angela Paraschiv a subliniat: „Medicul clinician tratează un pacient, iar epidemiologul aplică măsuri pentru întreaga populație. Acesta are o pregătire vastă în microbiologie, biologie, chirurgie, imunologie, pentru a stabili exact motivele și cauzele unei îmbolnăviri în masă. Este un domeniu extrem de interesant și vă așteptăm să faceți parte din familia medicilor în Sănătate publică”.   

cazacu stratuConferențiarul Angela Cazacu-Stratu, prodecan la Facultatea de Medicină nr. 1, a prezentat informații privind condițiile de înscriere la studii la USMF „Nicolae Testemițanu”, la specialitatea Sănătate publică – durata studiilor, numărul de credite, beneficiile, oportunitățile de cercetare, mobilitățile academice etc. „Programul are misiunea de a forma specialiști competitivi pentru monitorizarea stării de sănătate a populației. Specialiștii în sănătate publică sunt responsabili de elaborarea și realizarea politicilor și programelor naționale, prevenirea morbidității în rândul populației și promovarea modului de viață sănătos. Absolvenții programului  pot activa atât în mod autonom, cât și în echipă, în cadrul: Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, instituțiilor medico-sanitare publice și private, instituțiilor de învățământ, ONG-urilor, administrației publice locale, instituțiilor de cercetare ș.a”, a spus prodecanul. 

Printre speakeri la eveniment a fost și Daniela Demișcan, șefa Direcției sănătate publică din cadrul MSMPS, care a accentuat rolul medicilor epidemiologi în gestionarea situației pandemice. „Este un job stabil, aici acasă. Tu poți fi vocea prietenului tău, al rudelor tale. Datorită ție, societatea va cunoaște care sunt riscurile de îmbolnăvire în masă, vei fi capabil să informezi cetățenii despre regulile de protecție și vei fi „colacul de salvare” în situații de criză. Problemele de sănătate publică sunt de o dimensiune majoră, ce și nu pot fi rezolvate rapid, pentru aceasta este nevoie de schimbarea comportamentului la nivel de societate”, a remarcat specialistul.

La întrunirea on-line au fost prezente și două absolvente ale USMF „Nicolae Testemițanu”, specialitatea Sănătate publică – Maria-Victoria Racu și Svetlana Cociu, actualmente - studente-doctorande, care au îndemnat tinerii să opteze pentru acest program de studii. Tinerele specialiste au reușit să-și realizeze cariere de succes în țară și peste hotare. 

Potrivit Mariei-Victoria Racu, după facultate, s-a specializat în domeniul nutriției și dieteticii, iar studiile medicale au ajutat-o să înțeleagă diferențele: „În prezent mediul on-line este inundat de specialiști în nutriție, dar nu toți au studii superioare medicale, iar recomandările lor sunt dubioase în acest sens”.

La rândul său, Svetlana Cociu a împărtășit sentimentul de bucurie încă de atunci când a fost admisă la Universitate, menționând că este foarte frumos să fii acceptat la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”… Tânăra a povestit elevilor experiența sa de student și beneficiile programului, în special participarea la diferite proiecte, mobilități academice, oportunitatea de a interacționa cu mulți oameni, a efectua cercetări inedite și a face schimb de bune practici.

Întrunirea pentru absolvenții de licee și colegii este parte a campaniei „Eu sunt promotorul USMF „Nicolae Testemițanu”, care se desfășoară în perioada 10 aprilie-1 august 2021. Prin aceste activități, organizatorii își propun să ajute tinerii să-și determine alegerea viitoarei profesii.

sănătate publică
USMF
sănătate publică
program de studii
viitoare profesie
medic epidimiolog
promotor USMF „Nicolae Testemițanu

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii